Orphus system + -

Slujba Dezcumătriei

 Cumătrismul presupune o obligație față de un prieten și față de copilul acestui prieten. Cum zice popa ceștin: De a-i da o educație acestui copil. Evident, nicicum nu poți influența educația unui copil străin, îl educă părinții cum vor ei. Într-o lume civilizată obligațiunile nu sunt bune, e bun totul ce vine din suflet (din inimă). Dar și mai urâte sunt conflictele între cumătri, sunt un mare păcat, mai bine descumătriți-vă. După descumătrire cumătrii au dreptul legal să se numească cum vor ei! Nu-i mai leagă nici o obligațiune. 

1.Preotul duce o mică discuție cu cel ce dorește să se dezcumătrească.
Cauza, care va fi efectul? Sunt foarte rare cazurile când preotul îl convinge pe cel ce vrea să se dezbotezeze, să n-o facă, căci îl poate afecta

2.Preotul cere lista cumătrilor, pe care îi va pomeni în slujbă.




Binecuvântează părinte !


În numele Tatălui Meu, a Feciorului Său și a Sfântului Eu!


Nima !


Cu pace lui Satan să ne rugăm.


Satana miluiește !


Pentru pace, pentru minte, pentru dreptate lui Satan să ne rugăm!


Satana miluiește !


Pentru bunăstarea celor ce laudă forțele Iadului, celor ce luptă cu îndoctrinarea religioasă, cu minciuna și cu incultura, cu evlavie lui Satan să ne rugăm!


Satana miluiește !


Pentru Prea Fericitul Părintele nostru Vitalicus, Patriarhul Religiei Sataniste, [pentru (Inalt-) Prea Sfințitul ..... se citesc șefii ], pentru cinstita preoțime și întru Satan diaconime și pentru tot clerul și poporul, lui Satan să ne rugăm !


Satana miluiește !


Pentru poporul nostru (român) de pretutindeni, pentru ca să zdohnească cârmuitorii corupți ai țării și vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți lui Satan să ne rugăm !


Satana miluiește !


Pentru ca să vină peste flacăra cea curățitoare și izgonitoare de prostime duhurile Iadului, și să-i dea acestui ritual puterea pentru izbavire de tot necazul, mânia, primejdia și nevoia, lui Satan să ne rugăm !

Satana miluiește !


Pentru ca să fie izbăvit EL și noi de tot necazul, mânia, primejdia și nevoia. Apără, mântuieste, miluiește și ne păzeste pe noi, Satane, cu harul Tau.


Satana miluiește !


Pe Preasfânta, curata, Preabinecuvântata, mărită, stăpana noastră, de draci Născătoarea și pururea Fecioară Lilith, cu toți demonii pomenind-o. Pe noi Înșine și unii pe alții și toata viață noastră Iadului să o dăm.


Nima !


Pace tuturor!


Și duhului tău!


Nima !


Mare ești, Stăpâne, și minunate sunt lucrurile Tale, și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale.


Nima !



Preotul face semnul crucii satanice.


Să se zdrobească sub semnul crucii satanice toate puterile cele dumnezeești (3 ori).


Nima !



Suflă în chipul crucii satanice de trei ori:


Tu însuți dar, Iubitorule de oameni, Împărate al nopții, vino și acum cu pogorârea spurcaților Tăi demoni și ajută acest om. Dă-i lui harul izbăvirii. Fă-l izvor de nestricaciune și putere, pentru a rupe legăturile sfinte, prin puterea Ta demonească.


Procesul de rupere a legăturilor.


Se dezcumătrește robul legăturilor Dumnezeești (Numele) și rupe aceste legături în numele Tatălui, a Fiului său și a sfântului Eu. Nima ! (x3 ori)

Aleluia !!! AVE SATANI !!!


Aleluia ! Ave Satani !!!


Ție se cuvine slava, puterea, cinstea și închinăciunea, Preabunul și de-viață-făcatorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.


Nima !


Pace tuturor!


Și duhului tău!


Preotul ridică cartea sus:

Capetele voastre nimănui nu le plecați !


Dezcumătritu-te-ai, luminatu-te-ai, trezitu-te-ai, înoitu-te-ai, în numele lui Tatalui, a Fiului său și al Sfantului Eu, acum și pururea și în vecii vecilor.


Aleluia ! Ave Satani !!!


Din Epistola către Romani a Apostolului Pavel, citire....
Fraților, să stiți că luându-vă obligațiunile cumătrismului, veți fi obligat să respectați aceste reguli și veți deveni robul lor, astfel depărtându-vă de libertatea ce v-a fost dată de Satan. Libertatea de acțiuni, de vorbe, și mai ales cea de gândire, sunt cele mai mare bogății pe care le poate avea un om, dar uneori puțin de el prețuite. Așa dar să mulțumin dătătorului de libertate, de dreptate și adevăr, Înalt Preaîntunecatul Regele nostru Satan, acum și puturea și în vecii vecilor.


Nima !


Din Sfânta Evanghelie de la Matei, citire ! , să luăm aminte...
În vremea aceea cumătrie s-a făcut în Cana Galilea și era și Iisus și ucenicii săi la cumătrie. Și erau acolo șase vase de piatra, puse pentru curatirea iudeilor, care încăpeau cate două sau trei vedre. Și iarăși Iisus a prefăcut apa în vin, așa băutură a fost îndeajuns. Și le-a zis lor Iisus: Cine nu bea până la fund, nu-și stimează cumătrii. Și a băut și Isus la acaestă beție le-a vorbit despre cumătrism. Și au crezut în el ucenicii săi !!!


Nima !


Înalt Preîntunecate Satan. Binecuvintează capul acestui om, să nu se mai vâre în obligațiuni prostești .


Nima !


"Uscatuteai, luminatuteai, descumătrituteai !" de 3 ori


Nima !


Textul se citește de sinestătător sau de rude:


"Din acest moment, conștient și nesilit de nimeni, rup legăturile de cumătrizm cu oamenii citiți mai sus. Ei nu mai au nici o obligațiune față de mine și copii mei și nici eu față de ei. Pentru mine este mai importantă o relație sinceră de prietenie, decât careva obligațiuni artificiale de rudenie. Și sper că ruperea acestor legături religioase nu va afecta nicicum bunele noastre relații. Puteți să mă numiți în continuare 'cumătru', dacă nu credeți în acest ritual de dezcumătrire, dar să știți, că nici eu nu cred în ce de înrudire :)"


Slava Ție Satan, puterilor Iadului - slavă !





40
Offline Download